vineri, 17 iunie 2016

Confecționarea opincilor tradiționale

Confecționarea opincilor este un meșteșug străvechi, care odată cu trecerea timpului a început să fie uitat. Elevii de la Școala Gimnazială Jitia, vor să ducă tradiția mai departe. Sub îndrumarea cadrelor didactice, ei beneficiază de ajutorul meșterilor populari care mai cunosc acest meșteșug și de materialele necesare puse la dispoziția lor de sponsorul OMV Petrom, prin intermediul Fundației PACT, care derulează programul ”Idei în Țara lui Andrei”. Opincile sunt confecționate din piele naturală și vor fi purtate de membrii ansamblului de dansuri populare al școlii.


Prof. Sorin Pantelimon













luni, 13 iunie 2016

Povestea noastră continuă…


 În lumea meşteşugurilor de altădată veţi găsi povestea noastră ... a jitienilor ... a Jitiei! În cadrul proiectului ”Noi suntem Jitia!”, finanțat prin programul ”Idei în Țara lui Andrei”, încercăm să punem în mișcare un program de educare a tinerei generații în spiritul descoperirii și păstrării tradițiilor. Chiar dacă este destul de greu, suntem convinşi că vom reuși ca prin copiii care participă la aceste ateliere, să păstrăm viu focul creaţiei în în comuna noastră. Ei vor reprezenta în viitor marca noastră de identitate în concertul cultural județean și național. Patrimoniul cultural existent este foarte vulnerabil, riscând să fie înlocuit cu o cultură standardizată datorită atât modernizării socio-economice, cât şi progresului tehnicilor informaţionale. Este nevoie urgent de a stopa pierderile viitoare prin conservarea a tot ce ne-a mai rămas, prin asigurarea căilor de transmitere a cunoştinţelor şi deprinderilor şi, mai ales, prin înregistrarea în forme tangibile. Acest lucru implică transmiterea îndemânărilor şi tehnicilor necesare creaţiei tradiţionale. Obiectivul poate fi atins doar acordând o recunoaştere deosebită persoanelor care le deţin, adică acelor „tezaure umane vii” care încă mai sunt printre noi.

Atelier de încondeiat ouă






Produse realizate


Atelier cusături